”Nu există popoare bune şi popoare rele. Există doar oameni buni şi oameni răi”

Sarbatoarea "Adormirea Maicii Domnului"


Sărbătoarea ,,Adormirea Maicii Domnului” a fost pentru satul Holm, in acest an un prilej de mare bucurie şi trăire duhovnicească. Satul a devenit ca un ,,muşuroi de furnici”prin pregătirile intense care s-au desfăşurat pentru săbătoarea Bisericii şi a satului Holm. Printre acestea amintim activităţile ecologice, pregătirile pentru masă, repetiţiile pentru slujba religioasă şi programul artistic de la agapa frăţească.
Toate acestea s-au întâmplat la iniţiativa preotului paroh Ionuţ Dascălu, alături de care au fost în primul rând oamenii inimoşi, tinerii şi copiii ai satului Holm. Au colaborat cu parohia Holm, Primăria Oraşului Podu Iloaiei, prin ajutorul şi prezenţa domnului primar Petru Baciu, Şcoala ,,Alexandru I. Cuza”, Casa de Cultură a Studenţilor, Iaşi (care ne-au împrumutat costume naţionale) şi Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români, filiala Iaşi.
Seara, în ajun de sărbătoare , creştinii au participat cu multă evlavie la slujba Prohodului Maicii Domnului, iar unii dintre ei au mărturisit ca s-au simţit ca în seara Învierii Domnului. La această slujbă a slujit un sobor de preoţi printre care amintim pe Pr. Cristian Rotaru – Hoiseşti (Dumeşti), Pr. Mihai Zvorâşte – Hărpăşeşti (Popeşti) şi Pr. Iulian Adam – Bahlui (Cotnari).
A doua zi, îmbrăcaţi în costume naţionale, tinerii şi copii s-au apropiat cu paşi repezi de Sfânta Biserică. Începând cu ora 8:00 creştinii au participat la Slujba Utreniei, Acatistul Adormirii Macii Domnului şi Sfânta Liturghie. Slujba a fost oficiata în sobor împreună cu Pr. Cristian Rotaru si Pr. Teodor Ghiba – Cosiţeni. Corul a fost alcatuit din tinerii parohiei Holm împreună cu alţi tineri din Podu Iloaiei, Târgu Frumos, Târgu Neamţ, Hârlău, Piatra Neamţ şi Roma (Italia).
La slujba de hram ne-am bucurat de prezenta alături de comunitatea noastră a domnului deputat Cristian Adomniţei, a domnului primar Petru Baciu şi a domnului consilier Constantin Chiriac.
După Sfânta Liturghie ne-am aşezat cu toţii la agapa (masa) frăţească pregătită cu atât de multă dragoste şi pricepere de către gospodinele şi gospodarii satului. Spre finalul mesei doamna preoteasă Anca Dascălu împreună cu talentaţii tineri şi copii au susţinut un frumos program artistic ce s-a încheiat cu o horă la care au participat şi cei prezenţi la masă.
Ziua s-a încheiat cu un imens foc de tabără presărat cu cântece populare şi haiduceşti, moment care a încheiat o sărbătoare a comuniunii pentru toti cei prezenţi.
Cu sufletele încărcate de emoţie şi entuziasm am pus temelia viitoarei case de prăznuire unde, cu ajutorul lui Dumnezeu şi a celor ce ne sunt alături vom prăznui ,,Adormirea Maicii Domnului” în viitorul apropiat.
Pentru cei care vor să ne sprijine sub orice formă în realizarea acestui proiect, ne pot ajuta fie cu materiale de construcţie, fie cu bani în contul deschis la BCR, Podu Iloaiei  RO22RNCB0177117706600001, Parohia Adormirea Maicii Domnului. (0740391869 Pr. Ionut Dascalu).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu